Webcam Pitesti

Info Webcam Pitesti

Timpuri străvechi Pitești

Așezat pe dealurile de pe malul drept al Argeșului, Piteștiul este unul dintre cele mai vechi orașe din România. Urme ale existenței omului în această arie datează din paleolitic, fiind „„cel mai puternic centru al activității umane din paleoliticul inferior în Europa, principala verigă de legătură dintre Africa și Asia de sud-est, care erau, până nu demult, zone în care se cunoștea cultura de prund””. Descoperiri arheologice au confirmat ipoteza conform căreia tribul condus Dromihetes (sec. IV-III î.e.n.) și-a avut rădăcinile în această zonă, tribul fiind identificat cu ordessenii sau argessenii (o populație de pe malurile Argeșului). În perioada daco-romană, orașul a făcut parte din regiunea Moesia Inferior, iar mai târziu din Dacia Malvensis. Din acea perioadă datează și numeroasele fragmente de zidărie, ceramică și monede. Cel mai important monument din județ, datând din acea perioadă, este Castrul Roman de la Albota care era o tabără militară fortificată construită pe granița estică a Daciei. În epoca medievală, Piteștiul desfășura schimburi economice cu popoare de la sud de Dunăre, menționând aici Imperiul Bizantin.

Istorie modernă Pitești

Piteștiul a fost reședința, temporară, voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat gradual, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Însă prima atestare documentară datează din 20 mai 1388 când domnitorul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia „o moară în hotarul Piteștilor”. Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri. Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui Vlăduț. Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis la 22 noiembrie 1517 este semnalată existența curților domnești la Pitești. Hrisovul se încheia astfel: „”Și eu Moisi scriitor, care am scris în noile curți din orașul Pitești…””.

Ea mai este confirmată, la 27 august 1582, atunci când se face referire la organizarea orășenească a comunității, conduse de un județ și de 12 pârgari. În oraș au avut proprietăți numeroși boieri și dregători, dintre aceștia cei mai de seamă au fost Goleștii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveștii, dar și doi domnitori, Mihai Viteazul (1593-1601) și domnitorul Neagoe Basarab, acesta din urmă construind între 1512 și 1521 la Pitești curtea voievodală. Pe baza unei mărturii scrise, datând din anul 1640, se vorbea despre numeroasele biserici, dar și de cele 200 de case care adăposteau circa 1.000 de suflete. În anul 1656, sub domnia lui Constantin Șerban și a doamnei Bălașa, se construiește pe fundațiile unui vechi lăcaș, Biserica Domnească Sfântul Gheorghe. Aflată în inima orașului, biserica a fost prima compoziție supraetajată pe coloane de cărămidă din Țara Românească.

Între 19 octombrie și 8 noiembrie 1714, la porunca domnitorului Ștefan Cantacuzino, Piteștiul l-a găzduit pe regele Carol al XII-lea al Suediei. Acesta venea din Imperiul Otoman și se întorcea spre Pomerania suedeză și era însoțit de numeroase trupe. În toată această perioadă, piteștenii au avut de suferit de pe urma musafirilor, fiind nevoiți să-i hrănească în condițiile unui an secetos ce compromisese grav recoltele de grâu, orz și furaje.

Până în 1746, Piteștiul, avea șapte-opt biserici, iar numărul caselor ajunsese la 250, estimându-se că ar fi adăpostit 1.250 de locuitori. O mărturie din anul 1791, caracteriza orașul ca pe „”un târgușor cu opt biserici, o mânăstire, mai multe case boierești și locuințele ispravnicilor de district””. Pe 26 octombrie 1802, în jurul orei 11, un cutremur de adâncime, cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter s-a resimțit violent la Pitești, Biserica Sfântul Nicolae fiind distrusă de intensitatea acestuia. Această biserică a fost reconstruită, cu toate că în 1848 aceasta a mai fost distrusă de un incendiu.

Pe baza datelor fiscale din anul 1824, s-a consemnat faptul că în oraș erau 1.011 familii, circa 700 de case și aproximativ 5.000 de locuitori. În anul 1832, pe baza datelor statistice repartizate teritorial stabileau numărul caselor de locuit la 773, fiind împărțite în 4 cartiere, 14 mahalale, 5 tăbăcării, iar numărul animalelor însumau numai 1.000 de capete, fiind distribuite în 4.000 de gospodări. La recensământul din 1859, Piteștiul avea 7.229 de locuitori care distribuiți 1.889 de clădiri. În acea perioadă, populația era formată din agricultori și liber-profesioniști (65%), meseriași (20%), comercianți (15%) și fabricanți (0,2%).

Etimologie Pitești

* Nicolae Iorga consideră ca numele Pitești provine de la antroponimul „Pitul”, „„Ca să se ajungă la Câmpulung, cine vrea să se coboare la satul Pitului, de unde Pitestii (cf. Pitulescu, Titu, Titesti), care, fiind la răscruce, a devenit mai târziu târg si la urmă oraș, trebuie să încalece spinările de dealuri …””

* Aurelian Sacerdoteanu arăta că „„în nume trebuie admis ca sigur radicalul Pit. Radicalul Pit intrat în toponimie trebuie să fie foarte vechi, de vreme ce i s-a pierdut sensul. Adăugarea sufixului -esti arată de asemenea o perioadă străveche. Raritatea toponimului Pitești impune concluzia că nu provine prin fenomenul de roire a satelor””.

* Iorgu Iordan arăta următoarele: „Pitea = pită, pâine , cu sufixul –ea”.

Stema Pitești

Stema municipiului a suferit de-a lungul timpului numeroase schimbãri, însă a păstrat principalele elemente simbolistice. Vechia stemă avea forma unui scut albastru și un turn medieval pe care se află un vultur ce ține în gheare steagul României. Turnul medieval, simbolizeazã dinastia Basarabilor, cei ce se fac vinovați pentru organizarea Țării Românești. Vulturul, este simbolul latinității, fiind întâlnit pe mai multe steme din românia, aceasta întruchipeazã curajul, puritatea, libertatea, hotărârea și puterea. Scutul albastru, simbolizeazã cerul.

Locatie Webcam Pitesti