Webcam Cetatea Rupea

Webcam Romania

93.9K vizualizari

Cetatea Rupea, împreună cu zidurile, turnurile şi curţile sale interioare, acoperă aproximativ 11 ha. Este un obiectiv remarcabil atunci când circulaţi pe E60 în direcţia oraşului. Desigur, este posibil să fi fost folosit încă din preistorie, dar aceasta nu a fost confirmat. Cu siguranță că este o creație medievală și cinci secole de activitate au modelat complexul arhitectonic la nivelul de astăzi.

Primul document care consemnează existența acestui oraș datează din anul 1324, dar se presupune că a fost fondat cu câteva decenii înainte. Orice autoritate sau ierarhie ce îi privea era legată de regimurile medievale: rege – voievod – castelan – scaun și alte autorități scaunale. Raporturile au evoluat spre eliminarea intermediarilor, astfel că Rupea rămâne centrul scaunelor și al principatului Transilvaniei, mediata adeseori doar de „Universitatea” sașilor (organizare autonomă). Centrul acesteia se afla la Sibiu.

Pe linia dreaptă a zidului de la intrarea în incinta a IV-a se găsesc mai multe turnuri, cum ar fi Turnul Slujitorilor, Turnul Slaninei, Turnul Ungrei, Turnul Pentagonal si Turnul Diecilor. Pe frontul urmator, al curtinei Cetatii de mijloc se gasesc turnurile Cercetasilor, Capelei si Gros si Pulverariei. Printre acestea, cel mai spectaculos esteTurnul Pentagonal care are o „familie” constructivă influenţată de Renaşterea tardiva italiană.

Dacă ar fi să privim la Cetatea de sus în zilele noastre, am constata că există porţi carosabile și pietonale pe care se poate intra. Primul ar fi dotat cu „gură de lup”, iar ultima a fost reparată în anii 1731-1732. De asemenea, se mai observă o nişă cu o inscripţie ce marchează data construcţiei, precum și o inscripţie pusă la 1659. Cel mai spectaculos acces cetatii este pietonalul dinspre oraş, asigurat cu benzi metalice și conținând o inscripţie cu anul 1621. Cercetaşii dispun și ei de o poartă secretă care a fost într-un moment dat dotat

Pentru a interpreta structura cetății, o putem divide în patru incinte diferite: Cetatea de Sus (Incinta I), Cetatea de Mijloc (Incintele II și III) și Cetatea de Jos (Incinta IV). Fiecare incintă are un zid specific, construit în funcţie de tehnologia vremii, armamentul folosit sau disponibilitatea financiară. Turnurile au fiecare câte un nume distinctiv și forme, precum zig-zaguri rectangulare sau merloane semicirculare. Ferestrele pentru tragere sunt simple, iar deschiderile pentru armele de foc sunt de dimensiuni mari sau special construite în nişe cu piramide treptate. Pe partea interioară a zidurilor se găsesc drumuri de straj

Ceea ce astăzi poartă numele de „Capelă” este o extinsă construcție cu diverse funcții, ultima înregistrată restaurare având loc în 1718. A fost proiectată și amenajată pentru a servi ca o Capelă Luterană sobru decorată, pentru a se încadra în exigențele cultului. Pe lângă capelă, prima incinta conține singura sursă de apa identificat la castel: Fântâna. Un inscripție (acum dispărut dar cunoscut dintr-o copie datând din anul 1777) comunică faptul că a fost finalizata in 1623 sub guvernarea Principelui Gabriel Bethlen si David Weirauch, Iacob Fabricius, Magistrul orasului si

Pe deosebire de alte cetăţi ale Transilvaniei, Rupea a avut norocul să fie profund conservată. Datele documentare credibile din prima jumătate a secolului al XVIII-lea sugerează că dauna provocată ceții se datorează în principal scoaterii acoperișurilor și prăbușirii zidurilor neprotejate.

Intrarea cetăţii în istorie a fost marcată printr-o bătălie între elitei saşilor, rebeli faţă de domnia voievodului Transilvaniei (1324). Se presupune că, odată cu invazia otomanilor din 1421, reprezentanţii voievodatului au părăsit ținuturile. Urmând acestei perioade de tranziție, cetatea s-a alipit domniei Rupea. Acest lucru explică lipsa informațiilor concrete despre această perioadă și supraviețuirea arhivelor locale doar din secolul al XVII-lea.

Zidurile Cetăţii erau, în general, simple şi lipsite de elementele decorative care odinioară probabil au fost din lemn. Cu toate acestea, Turnul Diecilor mai are un cadru de lemn datând din secolul al XV-lea, iar alte urme ale latrinelor sau ale sobbelor pot fi găsite în alte zone. Unele relicve pastrate mai bine sunt numeroase în Cetatea de sus şi au fost restaurate până la starea lor actuală. O căsuţă situată între cele mai înalte clădiri este menţionată inca din anul 1664. Vulcanologia a descoperit totodată urmele multor locuinţe: mici şi minutioase folosind diverse soluţii ingenioase pentru a circula

Din anul 1621, cetatea a devenit încărcată de locuitori și s-a păstrat cu aceeași planimetrie a terenului. Au fost construite nenumărate case, spații pentru administrație, capelă, casa preotului, ateliere și depozite, fântână și locașuri de târg. În secolul al XVII-lea, a avut cel mai înalt punct al existenţei sale și au apărut cele mai multe inscripţii pentru construcţii şi reparaţii (din nefericire majoritatea dintre ele au dispărut). Mai târziu la sfârşitul veacului armata habsburgică a utilizat cetatea ca bază

Localitatea nu a avut niciodată un statut de cetate ţărănească, dar târgul a cucerit popularitatea bogăţiei sale materiale descoperite. Numirea ei a fost inspirată mai târziu de opțiunile democrației burgheze și consolidată prin istoriografia marxistă față de bisericile fortificate. Staționarii locului au numit ansamblul „cetate” sau „castel” (Schloss).

Rupea a reușit să rămână întreagă în ciuda anilor care au trecut, datorită fortificațiilor și priceperii omului. Abia după asigurarea politică dată de armata Imperiului Habsburgic începuseră să piară locuitorii, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Cu toate acestea, și față de panica provocată de o eventuală agresiune turcească din 1789, destinatarul unui fond special de întreţinere al cetăţii a fost creat de câtre primarie chiar din 1838.

Cetatea dăinuia de multă vreme cu o colecţie rămase din trecut. În 1792, se găseau acolo 53 de arme de foc, ghiulele şi formele pentru turnat gloanţe. Pe lângă aceste obiecte erau menţionate şi părţi ale armurilor, coifuri şi cămăşi de zale. Se știe că un tun turnat la 1613 a fost topit la 1812 și o alta împrăștiat în timpul Revoluție din 1848-1849, iar la finele secolului al XIX-lea se mai aflau în arsenal alte piese de armament adunate în marele castel al Transilvaniei.

Cel mai marcant progres al cetăţii a venit din cadrul programului de restaurare din 2010-2012, când cetatea şi-a revizuit, întinerit și adus la viață moștenirea sa originală. Mult timp aceasta rămăsese uitată.

 

 

Ultima actualizare: 30 ianuarie 2024
Citește mai mult

Ultimele camere live adăugate