Webcam Borsa

Info Webcam Borsa

Telescaunul și pârtia de schi sunt situate în Complexul Turistic Borșa, la 12 km de orașul Borșa, Maramureș.

Telescaunul a fost construit în 1977 și inaugurat în 1982. A fost proiectat de institutul de proiecte Brașov și denumit de atunci Telescaun Borșa sau pârtia de schi Runc-Știol.

Deși are o activitate de peste 35 de ani, este întreținut în stare perfectă de funcționare de către familia Malec. Membrii familiei au fost printre primii angajați ai telescaunului. Personalul a fost instruit în perioada 1980 – 1982 la școala din Brașov cu specializare în teleferice și transport de persoane pe cablu.

În decursul anilor, pe lângă întreținerea telescaunului, teleschiului și a pârtiei de schi s-a reușit modernizarea telescaunului, respectându-se astfel toate legile în vigoare de siguranță și funcționare a aparatelor de transport pe cablu.

Pe tot parcursul anului, telescaunul funcționează zi de zi între orele 09.00 – 18.00 vara și 09.00-17.00 iarna, oferind cel mai rapid drum până la Cascada Cailor. Astfel iubitori de natură pot să admire cea mai înaltă cascadă din România iar iarna, pasionații sporturilor de iarnă (schi, snowboard, săniuș) se pot bucura de pârtia de schi cu o lungime de 2100 metri și lățime minimă de 50m.

Pentru mai multe detalii și informații vă rugăm să vizitați toate paginile website-ului Telescaun Borșa. Pentru orice întrebări sau nelămuriri vă rugăm să ne contactați.

Vă așteptăm cu drag,
echipa Telescaun Cascada Cailor Borșa.

Detalii tehnice pârtie:
Lungime: 2100 metri + 1000 metri teleschi
Total pârtie de schiat: 3000 m
Diferenţa de nivel: 500 m
Lăţime minimă: 50 m
Înclinare medie: 30%
Profilul pârtiei: coborâre
Număr de balize: 4
Capacitate de transport: 400 persoane/oră
Capacitate scaun: 2 locuri
Număr de scaune: 116
Durata de transport: 17 minute
Număr de piloni: 24
Tarife :
ADULŢI  COPII 
Tarife Telescaun:
1 urcare sau 1 coborâre: 15 RON 10 RON
1 urcare plus 1 coborâre: 30 RON 15 RON
Abonament SKIPASS (pe zi): 90 RON 60 RON
Program de functionare:
Zilnic: 900 – 1700
Adresa: Str Brădet , nr 22, Borșa (complex turistic Borșa), Maramureș
Mai multe informaţii: Telescaun Borșa
Telefon contact: 0741 423 311 | 0745 811 532

Galerie Webcam Borsa

Locatie Webcam Borsa

143086